Elena VOLCINSCHI, a prezentat trei volume in cadrul celei de a 9-a Conferinte Internationale a UNIFERO Inc. (a carei membra este), care s-a desfasurat acest an la Jupiter, Romania, intre 22-24 august.

Asumindu-si singuratatea ca pe o stare obisnuita, impodobita precum Pomul de Craciun cu dorinti, acceptari, visuri si muzici neauzite decit de persoana scriitoarei si poetei , Elena VOLCINSCHI, membra a diferite uniuni si asociatii scriitoricesti din tara dar si din zonele limitrofe si tinuturile indepartate noua, desi atit de aproape (Basarabia), ocupa cu distinctie si pozitii de presedinte sau vicepresedinte in adunari de minti si suflete (Cum ar fi “Clubul International “Lucky MARINESCU” al Pensionarilor fara virsta din Bucuresti).

Prezenta in antologii si colaborind cu diferite reviste, ne-a adus in fata sufletului poezie de dragoste in cuvinte rebele dar pline de duiosie, asemeni cintecelor de leagan in prag de visuri ale pruncilor si neobosiri de parinti.

Iubita doamna” deschide fereastra spre un univers propriu in care scrutinul se face cu precizie microscopica, fara sfiala, acordind dureri negraite cu majuscule, in pasul timpului trecator.

O alta Elena VOLCINSCHI ne invita in “Zimbetul din Lacrima” si “Recurs pentru copilarie” la incursiuni spirituale in lumea magica a imaginatiei egal a oamenilor maturi cit si a copiilor din ei sau din viata de astazi din jur.

Caleidoscop multi-color, aceste doua carti ultim mentionate, indeamna la o cunoastere a umbrelor si luminilor din noi, mai mult invizibile, pentru a re-crea astfel structura chimica a tuturor in conexiuni durabile, ancorate in natura din care facem parte.

Asteptam, Elena urmatoarea aparitie.

Prof. Smaranda CAZAN-LIVESCU

Presedinte si Fondator UNIFERO Inc.

Free lance writer