"UNIFERO Inc." este o platformă și o porta voce pentru femeile române și familiile lor din România, și dinafara ei, o organizație în care să se regăsească și femeile din oricare parte a lumii, indiferent de rezidență, grup etnic, poziție socială, calificare profesională, vârstă, denominație religioasă, sau preocupări.

 

Organizația este înregistrată oficial în Atlanta, Georgia, SUA și a activat începând cu data de 9 februarie 2007, fondator și președinte fiind prof. Smaranda CAZAN-LIVESCU (SUA), Secretar General I prof. Paraschiva ABUTNARITEI (RO), Secretar General II Dorina DEUTCH (IS) până in anul 2017. Noul Birou Director poate fi vazut accesand butonul :Structura organizatiei

 

"UNIFERO" se preocupă de promovarea si realizarea pe plan personal dar și social a membrilor săi, și de sustinerea legala in fata forurilor locale si internationale a drepturilor  la pastrarea traditiilor, a limbii si culturiiromane, si pentru relatii inter umane la nivel global bazate pe respect, realizind acest deziderat atât prin reprezentanții săi cât și prin organizațiile din network.

Viziunea "UNIFERO": respectarea femeii române ca ființă demnă, recunoașterea particularităților și atribuțiilor specifice, includerea ei ca parteneră egală cu barbatul în toate domeniile societății actuale și viitoare ale Romaniei, ale țărilor în care trăiesc acestea, ale umanității în general.

 

UNIFERO consideră că femeile (împreună cu familiile si suporterii lor) reprezintă ambasadorii educației și transmiterii către generațiile următoare a respectului față de limba, cultura, istoria si țara mama, în care au crezut si pentru a căror păstrare au căzut înaintașii noștri.

 

Contact: Presedinte - Prof. Smaranda CAZAN-LIVESCU                       Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

               Secretar General I – Prof. Maria VISOSCHI                            Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.