Am auzit, citit, sau simtit ca o femeie este cel mai aproape de Dumnezeu in momentul in care da nastere vietii.

Prin extrapolare, mame sint si maicutele care ingrijesc copii nevinovati ca au parinti pierduti fie in alta lume, pe alte paminturi, fie ingloditi in munci. Ele dau  viata altfel, prin salvare de vieti.

Am intilnit la Odorheiul Secuiesc , in lacasul "Casa Sf. Iosif", astfel de fiinte atit de aproape de Dumnezeu incit, cind ma rugam impreuna cu ele si cu acei copii salvati, simteam ca iL puteam atinge.

Exista "Mame pentru Exilul si Diaspora romana", pentru care fiecare viata dezradacinata a insemnat o alta viata creata prin  dedicatia cu care au acordat ajutor romanilor "nimanui". Doamna Sisila Duldurescu este o astfel de fiinta.

 Mamele din casa numita SCOALA, ajuta generatie dupa generatie, mii de elevi, sa creasca spre a fi oameni. Pentru mine invatatoarele,  mamele primilor pasi in virstele de la 5 la 10 ani din viata fiecarui copil, au o lumina Dumnezeiasca in suflet. Predau bucuria aceasta colegelor lor din anii urmatori. Mariana Valentina Gusetu imi este exemplu.

Si cite alte mame! Bunici - mame, surori - mame, matusi-mame. Nestiute, se zidesc in credinta lor ca viata trebuie aparata si ingrijita ca o floare. Sfioase, nu vorbesc decit prin cei ale caror vieti le ating prin bunatatea si tenacitatea lor.  Se numesc Anca, sau Maria, sau Ioana, sau Angela, sau ...

Mame ale lumii, atit de aproape de Dumnezeu.

In rindul lor a fost si mama mea, profesoara Elena Cazan.

(Smaranda CAZAN-LIVESCU)