EUDOCHIA IVANTOC 

Am cunoscut aceasta doamna ,mica de statura  dar cu ochii blânzi şi inima blajină in primavara anului 2005.Eram invitată la un simpozion la Casa Scriitorlor  din orasul Chişinău.

Deoarece mai aveam ceva timp pînă la începutul simpozionului,am hotărît să intru intr-o librărie din apropiere.Nu-mi puteam lua privirea de la poliţile cu cărti.Comunicam cu o colega de servici,priveam la cartile editate în limba romană .Totodata comparam literatura din librăriile de la Tiraspol cu cărtile editate la Chisinau şi Bucureşti.Dar cu părere de rău nu avem bani măcar  să cumpăr o carte pentru copii.

Acest lucru l-a observat Doamna ce ne urmărea atent.La un moment dat, se apropie de mine si-mi intinde niste bani.Zice: -Eu sunt sotia lui Andrei Ivantoc-Eudochia si sunt invitata la acelasi simpozion.Inteleg situatia celor de la scoala romana din Tiraspol…

Nu ştiam cum să procedez fiindcă imi era teamă să nu se supere. Dînsa continua: Cumpăraţi la copii literatura de care au nevoie.Am mers împreună şi am ales citeva cărţi, apoi am plecat la simpozion. De la ea am aflat că  locuieste de una singură la Chişinău, fiindcă apartamentul ce’l avea la Tiraspol i-a fost confiscat de separatisti indată ce l-au arestat pe Andrei( grupul lui Ilascu). Priveam în ochii ei blînzi şi nu-mi venea să cred cît a indurat această fiintă!?Sotul ei, Andrei,  avea 13 ani de detenţie.Povestea despre el cu atîta dragoste!De la ea aflasem că nu are copii.

_-Daca as fi avut un copil ,ar fi fost mai usor sa rezist.

În acea zi am discutat pînă după amiază.Fiecare femeie prezentă la simpozion  avea de povestit multe lucruri prin care a trecut pentru a apara identitatea si limba in care vorbesc cpiii si toti cei care gindesc romaneste si sunt cu sufletul  si inima aproape de Romania.Zic Romania fiindca aceasta este tara noastra ;de acolo ne-au pornit radacinile;pentru tara noastra scumpa luptam, suferim  si sunt convinsa ca vom invinge.    Din acea zi nenorocita de 2 iunie 1992 pina in 2 iunie 2007,Eudochia Ivantoc a asteptat fidel sotul.In acest timp de nenumarate ori trecea “vama” Transnistriei pentru a se vedea cu sotul iubit care suferea acolo in inchisoarea de la Tiraspol,pentru a-l sustine cu cuvinte calde si pentru a-l incuraja.Nu toti pot sa aiba asemenea  curaj!

Toti 15 ani,Eudochia a facut diverse demersuri in diferite instante pentru a-l elibera pe Andrei,insa nici o putere in lume  n-a ajutat-o.Nici Organismele Internationale,nici conducerea de virf a Moldovei.”Numai Bunul Dumnezeu ne-a dat puteri ca sa suportam acesti 15 ani  de chin”, zice Eudochia. 

Eudochia a crescut intr-o familie de tarani.Nascuta la 4 martie 1963, in satul Redenii Vechi,raionul Ungheni.Copilaria i-a fot grea,dar, cum zice dinsa: ne simteam fericiti alaturi de parinti.Dupa absolvirea treptei gimnaziale a plecat din sat in orasul Tighina  fiindca dorea sa devina tesatoreasa.A terminat scoala bine,fiind printe primii elevi din scoala .Dar a hotarit sa imbratiseze profesia care-i placea foarte mult.A muncit la Fabrica de Covoare din Tighina.Iar intr-o buna zi soarta  l-a adus alaturi pe sotul ei Andrei.Erau fericiti impreuna se intelegeau din cuvint. Nu a visat nici odata sa aiba o soarta atit de amara. 

Prin anii 1989 ,cind in Basarabia s-a inceput miscarea de eliberare nationala, Andrei Ivantoc,un simplu muncitor, un simplu sofer, s-a implicat in politica si participa la toate mitingurile de protest din Tiraspol, la toate masurile organizate in apararea Statului. Eudochia ,sotia lui il sustinea in tot ceea ce facea fiindca o durea sufletul pentru ceea ce se intimpla aici la Tiraspol cu populatia bastinasa.Peste tot se vorbea ruseste,oamenii erau impusi sa vorbeasca numai in limba rusa.Era o durere mare pentru toti,deaceea a fost si ea mereu alaturi de sot. Prin anii 1990 populatia romana era injosita aici in zona, mereu auzeai strigate de genul:”valiza,gara, Romania”.Si  Andrei si Eudochia Ivantoc ziceu: Cum sa plec de aici? Aici ne-am nascut, aici ne sunt radacinele, cine are dreptul sa ne trimita din tara?“Eu locuiesc pe pamintul care m-am nascut si acum sa-l parasesc?”zicea Andrei.Aceste cuvinte le-am auzit si in ziua eliberarii lui Andrei, pe data de 2 iunie 2007.Dupa 15 ani de detentie.Un adevarat EROU al neamului romanesc.Iar Euochia, o fire plapinda ,care-l astepta sa treaca “graniata”, acea bara de fier facuta de ocupantii rusi si pazita cu automatele, nu mai avea puteri sa vada acest moment pentru a-si cuprinde sotul, pentru a-l imbratisa fiindca dorinta ei cea mai mare era sa-l vada pe Andrei liber.

Dar dupa ce a fost arestat Andrei, Eudochia a fost fortata sa se refugieze .La servciu nimeni nu comunica cu ea,asa era dispozitia sefilor.Toti o priveau ca pe o fiara.Dupa ce venea de la servici  primea  telefoane anonime,era amenintata ca va fi impuscata impreuna cu sotul ei.Mereu era intrebata daca inca nu a plecat din oras.Era atacata psihologic.In timpul razboiului, cind venea la serviciu,gasea pe masa poze cu gardisti cazuti in lupta .Daca nu gasea fotografii, atunci numele celor decedati si comentarii:”ai vostri i-au omorit!” De fiecare data cind mergea la servici ,ea se straduia sa  nu plinga in fata nimanui. Se arata o femeie tare, cu toate ca acasa ochii nu se uscau niciodata, iar sufletul ei plingea mereu.De sarbatori ochii erau mereu in lacrimi.”Ma gindeam mereu la Andrei, el este acolo,dar  eu aici, oare ce maninca el acum ,cind toata lumea sarbatoreste. El era acolo in temnita si  nu  avea posibilitate macar sa comunice cu cineva…..”

Cind primea permisiunea sa se vada cu sotul ei, le  era impus sa vorbeasca numai in prezenta gardienilor si  sa discute numai despre familie doar in limba rusa.Indata ce incepeau sa dicute despre Andrei,intrevederea era intrerupta. Eudochia spune ca ii era foarte dureros sa-si vada sotul batut, cu multe vinatai pe corp.“Imi aduc aminte un moment, cind mi s-a permis sa intru in subsol,acolo unde era Andrei. Vazind in ce hal era, nu-mi puteam reveni.Mi-am cerut voie sa-i dau alte haine curate.Dupa ce l-am schimbat am vrut sa-i dau o ciocolata ca era intr-o stare nemaipomenita,dar am fost imbrincita de anchetator intr-un perete.Hainele ce le luam erau pline de paduchi.Nu doersc nici dusmanului meu sa fie in asa conditii cum a fost Andrei. De multe ori eram maltratata alaturi de sotul meu.Insa am rezistat.Ma straduiam sa-l incurajez .

Autoritatile de la Chisinau nu au facut nimic pentru a-i elibera pe baieti din temnita,dar am simtit mereu spriginul fratilor romani.Mai ales presa, ziaristii au fost mereu alaturi,Guvernul Romaniei care nici azi nu ne-a uitat,diverse organizatii non guvernamentale din Romania etc, etcTara nu i-a uitat.Ordinul primit din miinile lui Traian Basescu si a Preaferisitului Parinte Patriarh, ajutorul acordat de oameni de afaceri si oameni simpli,ziaristi , oameni de rând a fost inca o dovada ca cei ce gindesc si au suflet romanesc sunt mereu alaturi. Astazi Andrei Ivantoc este  liber alaturi de sotie si de prieteni.In Basarabia  sunt alaturi de el cei care l-au stimat,au avut incredere in ei.

 Mi-i rusine pentru guvernul Moldovei, pentru presedintele Voronin,care nu a binevoit sa le  inmineze macar cite o floare acestor EROI ai neamului.Dar nici nu este nevoie.Prin aceasta ei au dovedit lumii intregi ca nu au facut nimic pentru eliberarea lor.Mai mult ca atit,ca au fost cot la cot cu separatistii rusi,care si azi mai tin Transnistria si Basarabia sub talpa. Fiind numita sotie de bandit in ziua eliberarii lui Andrei, ea nu si-a pierdut cumpatul fiindca stia ca sotul ei este cel mai iubit, cel mai asteptat ,cel mai dorit om. Acesti oameni deosebiti au fost lipsiti de fericire 15 ani ,dar au stiut pentru ce lupta.Au luptat pentru dreptate independenta,pentru limba romana ,pentru neamul romanesc.

”Nu poti sa calci in picioare ceea ce ne-a fost dat de Dumnezeu”,zice Andrei. 

Voi fi martir pentru credinta/ Sub tricolorul romanesc/ Prin bunatate,suferinta/ Dar neamul meu  nu-l parasesc./ Mereu sunt vinovat ca-s moldovean/ Dar si mai vinovat/ Ca sunt roman Crestin/ Si ma-nrudesc cu-mparat Traian/ Si vreau cu fratii mei / La domnul sa ma-nchin/ Si mosii nostri/ Si stramosii/ Din Timpuri toti au suferit/ Au fost batuti,trimisi din tara/ Dar neamul nu l-au parasit…. 

RAISA PADUREAN-director-adjunct la Liceul Teoretic”Lucian Blaga”-Tiraspol-Republica Moldova