“REGINELE ROMÂNIEI ŞI LOCUL LOR ÎN ISTORIA ROMÂNIEI „       După abdicarea silită a domnului Alexandru Ioan Cuza, in 1866, oamenii politici ai vremii au optat pentru dinastia străină, mijloc de obţinere a independenţei statale si de modernizare a ţarii. Alegerea s-a oprit la familia nobiliară prusacă Hohenzollern, unul dintre membrii săi, Carol, acceptând coroana României. Acesta a condus statul român timp de 48 de ani, mai întâi ca domnitor(1866-1881), apoi ca rege ,până la moartea sa, în 1914.     

 În 1869, se căsătoreşte cu principesa Elisabeta de Wied, născută la 29 decembrie1843,în castelul părintesc din Neuwied, lângă Rin. Ca în toate familiile bogate germane, a primit o instrucţie şi o educaţie aleasă. Cunoştea bine limbile engleză, franceză, italiană, suedeză iar mai apoi şi limba română, limba poporului care a adoptat-o. Pseudonimul de Carmen Sylva (în latină: carmen-cântec, poezie; sylva- pădure) este expresia sentimentelor poetice de dragoste faţă de universul copilăriei, care cuprindea şi pădurea Monrepos, unde se găsea un pavilion de vânătoare, transformat în reşedinţă de vară a casei de Wied:      

  "Carmen este viersul, Sylva e pădurea, 

Viersul de la sine e menit să sune

Şi de-aş fi născută şi creşteam aiurea,

Cântcele mele n-ar avea ce spune. 

Le-am furat în treacăt de la păsărele, 

Freamătul pădurii mi-a vorbit de ele-

Inima-mi pe urmă ritmul le-a adaos,

Viersul şi pădurea sunt al meu repaos."  (Traducerea de Ştefan Octavian Iosif) 

   Lovită de soartă prin moartea, unicului copil, prinţesa Maria, regina Elisabeta s-a refugiat în literatură, muzică, arte plastice şi opere de filantropie.    În timpul Războiului de independenţă(1877-1878), regina a transformat sala tronului din Palatul domnesc într-un atelier în care doamnele de vază şi femeile din popor făceau cămăşi, cearceafuri, bandaje, scamă pentru spitale. Cotroceniul a fost amenajat sub supravegherea ei personală, în ambulanţă unde îngrijea, împreună cu medicii şi infirmierele, de soldaţii răniţi pe câmpul de luptă.   

 Fire sensibilă, altruistă, regina-poetă a ocrotit literele şi artele române, broderia şi miniatura. Saloanele ei din Sinaia şi Bucureşti erau mereu pline de artişti pe care îi proteja şi ajuta.    

Bisericile au beneficiat de stipendiile ei .   

 În mare parte, ei i se datorează dezvoltarea talentului lui George Enescu, încă de copil, trimiţându-l la studii în străinătate. Era a doua lui mamă. La Peleş, ca şi în palatul bucureştean, Enescu avea camera sa. Era considerat un copil al casei.  

   Iubind muzica, i-a mai ajutat pe Grgoraş Dinicu şi pe alţi muzicieni ai timpului. Regina cânta bine la pian şi orgă. În saloanele regale de la Bucureşti şi Peleş se auzeau zilnic concerte simfonice.   

  Întâlnirile cu artişti şi scriitori i-au atras Bucureştiului supranumele de „Micul Paris”.    

Admiatoare a pictorului Nicolae Grigorescu, îi plătea acestuia mari sume de bani pentru cele mai de seamă pânze din colecţie, încurajându-l astfel să-şi valorifice marele său talent.   

  Poetul Vasile Alecsandri, apropiat al Casei regale, a îndemnat-o pe regină să-şi publice creaţiile sale literare-poezii şi proză. Între acestea, apărute în Germania, Franţa, România pot fi menţionate creaţiile în proză: Poveştile Peleşului, Cugetările unei regine, Crăciunurile unei regine şi în versuri: Rinul meu, Monrepos, Patria.  

 După moartea soţului, în septembrie 1914, rămasă singură, departe de rudele şi de ţara ei, regina a mai trăit doi ani. A fost înmormântată în cripta familiei sale, de la Curtea de Argeş.  

  Neavând moştenitor direct care să asigure ereditar continuitatea dinastiei sale, succesiunea tronului a revenit, conform Constituţiei din1866 lui Ferdinand, nepot de frate al regelui Carol I.. Născut în 1865, stabilit în România în 1889, s-a căsătorit cu principesa Maria de Edinburg, nepoata de fiu a reginei Victoria a Marii Britanii. A condus România în perioada 1914-1927.   

 Regina Maria a avut remacabile preocupări literare: „Povestea vieţii mele”, carte memorialistică în trei volume, o culegere de basme, în două volume. La anii maturităţii, Regina Maria a devenit o autentică scriitoare, compunând cu un deosebit talent literar multe creaţii în proză: povestiri, romane, evocări între acestea se pot menţiona: Ţara mea, Dor netins, Gânduri şi icoane din vremea războiului, Regine încoronate ş.a.   

 În anii Războiului pentru întregirea neamului românesc ( 1916-1918) a fost mereu pe linia frontului unde, împreună cu alta doamne din înalta societate, a îngrijit bolnavii şi răniţii. A cheltuit importante sume din averea familiei pentru a susţine frontul şi a mobilizat conştiinţele neamului românesc pentru a susţine, moral şi material, armata română.   

În octombrie 1922, Regele Ferdinand I  şi Regina Maria au fost încoronaţi ca suverani ai României Mari la Alba Iulia. 

  Regina Maria s-a săvârşit din viaţă în iulie 1938, fiind înmormântată alături de Regele Ferdinand în Biserica Domnească de la Curtea de Argeş. 

  Regele Carol  al II-lea (1930-1940), urmaşul Regelui Ferdinand I la tronul României, a fost căsătorit prin aranjamentul Casei Regale cu prinţesa Elena, fiica regelui Constantin al Greciei. Din această căsătorie, s-a născut prinţul Mihai, ultimul rege al României. Fire nestatornică, aventiroasă, Carol s-a îndepărtat de soţia sa. 

   Ultimul rege al României, Mihai I, fiul lui Carol al II-lea, a condus ţara în perioada 1940-1947.După abdicarea sa forţată, la 30 decembrie 1947, fostul rege s-a stabilit în Elveţia. S-a căsătorit cu principesa Ana  de Bourbon-Parma, fiica Principelui Rene de Bourbon-Parma şi a Principesei Margareta a Danemarcei. Împreună cu familia, a fost refugiată în S.U.A. În timpul războiului, Ana s-a alăturat grupului „Rochambeau”, constituit din membre ale Rezistenţei franceze, participând ca şofer de ambulanţă la campania Mareşalului Leclerc. Pentru acest fapt, a fost decorată cu Crucea de Război a Franţei.  

 În cele peste opt decenii (!866-1947), în care statul român a avut în frunte dinastia de Hohenzollern, societatea românească a cunoscut o evoluţie continuă pe toate planurile: economic, social, politic şi cultural. La prosperitatea generală a neamului românesc, o contribuţie de seamă şi-au adus-o şi cele care le-au fost alături suveranilor României, reginele: Elisabeta, Maria, Elena şi Ana.  

          Educatoare, Angelica  Drăgoi    Profesor, Gheorghe Drăgoi