Mariana Valentina GUSETU este Secretar General Adjunct al UNIFERO. O femeie toata doar inima! Modestia, onestitatea, dedicatia si dragostea pentru cei din jur o ridica deasupra mediei femeilor si barbatilor pe care ii stim. Maestra in mestesugul de Invatator, este o doamna in ale vietii si relatiilor.

Iata un fragment din capitolul dedicat ei in cartea UNIFERO, "Femeia Romana dincolo de Rezume"

A FI DASCAL….Cand a incoltit in mintea mea sa vreau a ma face invatatoare ?! A venit dinlauntrul meu ca o chemare ! Le-am spus alor mei hotararea.Tata , care isi ascundea bunatatea sufletului printr-o duritate a fetei(spunea ca e bine sa-ti saruti copiii numai prin somn), mi-a zis ca aceasta meserie cere o mare responsabilitate.Copiii nu-s o masina. Au suflet.Nu le transmiti numai cunostinte, ci le modelezi  sufletele ;si asa cum ii pornesti tu ca invatator pentru viata, asa vor reusi sa devina oameni adevarati. »O parte din sufletul tau trebuie s-o daruiesti lor ! »Au trecut cei cinci ani si iata-ma ajunsa o tanara invatatoare.Desi aveam medie mare, intaietate aveau cei cu carte de identitate din localitatea respectiva. Urma sa solicit o catedra numai dupa ce se facea repartitia , chiar daca media respectivilor era mica. La Suceava(de unde eram de loc) nu se daduse niciun post in buletinul oficial.. Asa era atunci !                                                                                                                           

Am ales undeva in apropiere  localitatii bunicii mele.Scosese inspectoratul scolar niste posturi numai pentru 4 ani de zile.Era bun si asa.Aveam macar unde sta ; dar naveta .Mers pe jos : o ora.Nerabdatoare, am dorit sa-mi cunosc locul meu de munca.Impreuna cu viitorul sot si mama mea am plecat pe o caldura ce te facea sa renunti. Lung mi s-a parut primul meu drum pana acolo ! Ajunsi , o cladire mica si deloc primitoare ma privea prin ferestrele sale inexpresive.In dreapta ei, o casuta din scanduri. Am intrebat ce este. Paul, un mucalit si jumatate , imi raspunde senin : « Sala de sport . » Incerc sa privesc printre scanduri.Era magazia de lemne !M-am asezat pe treptele scolii si am inceput sa plang.Nu era ceea ce ma asteptam! Credeam ca sunt peste tot aceleasi conditii ca la oras.

Am asteptat  cu inima stransa prima zi de scoala, intalnirea mea cu cei carora urma sa le fiu invatatoare.Erau douazeci si doi de pici cu nasucurile in vant , cu ochii mici si iscoditori, ce abia se vedeau de sub masutele bancilor. Dar nici eu nu eram tare inalta ! Oricum paream un urias pe langa ei ! Am uitat de toate temerile mele . Aveam o datorie fata de acesti copii !Au trecut cei patru ani ca vantul, chiar daca uneori au fost ierni cu viscole si troiene pana la brau, de ma ducea Paul de mana pana la scoala.Asteptam si eu un bebe si trebuia sa fiu la randul meu protejata.Mai apoi ,nemaiavand post, mama a sperat ca eu voi veni acasa, la Suceava. Am dezamagit-o ! Am simtit ca aici este locul meu : la tara . Ma obisnuisem cu oamenii , cu dealurile si padurile acestor locuri, cu rasaritul si asfintitul de pe aceste meleaguri.Si apoi erau copiii care la tara au acel bun simt transmis din generatie in generatie de romanii adevarati ce stiu ce inseamna sa ai « cei sapte ani de acasa ».Asa ca am ales localitatea  copilariei tatalui meu, Dolhasca.

De atunci tot pastoresc generatii de copii !La toamna pasesc in al 34-lea an de catedra.

Nu mai suntem tineri. Nimeni, dupa cate stiu, nu vrea sa imbatraneasca. Ce este mai sublim decat sa ramai mereu tanar, dar care lumina este pentru totdeauna a noastra?Poetul spune, ce e drept, „cu inima eu am ramas acelasi”. Pana si lautarul isi acompaniaza romanta pe coarda groasa a vietii noastre si canta: „Inima de ce nu vrei sa-mbatranesti ?”.Aceasta e firea omului. Desi vede si simte cum i se duc anii ca porumbeii in zborul lor rotat si cum inima mai obosita bate, omul se considera in aceasta privinta, prin absurd, in afara timpului si cu inima „acelasi...”. Nimeni nu vrea sa fie altfel decat este si nu-i pasa de timpul care-l garboveste, nici de somnu-i greu, in sudori- pe perne ca de piatra.         

Sangele, insa, il tradeaza, jinduind dupa indepartata-i copilarie, dupa adolescenta si tinerete.Nu-i asa ca ne-am indepartat de acei ani, ca ei ne pastreaza cel mai bine aducerile aminte si , cu cat ne privesc mai de departe, cu atat mai aproape ii simtim?! Atunci, de ce uitam ca am fost odata copii, adolescenti si tineri?!         

Si daca printre noi, dascalii, se afla unii care nu pot  sa-si aminteasca de tinerete, care au ajuns prea rationali si peste masura de nepasatori si fara de vlaga, care au adormit, aceia nu au ce cauta printre noi .Sa nu uitam ca un copil este asemenea unui copac: odata ce se stramba, anevoie se mai indreapta; asemenea unei plante care, de la o vreme, isi ia din mediul sau elementele de care are nevoie.Dascalul, la randul sau, are nevoie de zburdalniciile copiilor pentru a vedea ce se ascunde inlauntrul lor, de a se apropia si a sta cu parintii copiilor de vorba, de a nu-i privi de sus, ca acestia sa devina colaboratori in procesul educatiei copiilor lor.

„Daca educatorul ar considera rolul sau terminat indata ce a dat strict cantitatea si felul de munca pentru care este platit, el ar fi un bun functionar, dar nu ar merita numele de apostol cu care se glorifica si nu ar fi un bun patriot.” (Spiru Haret).

Ar trebui sa ne mentinem mereu sufletul tanar, pentru a-i intelege, sa nu mai intram incruntati la ore, sa ne aplecam asupra problemelor lor, sa le devenim prieteni. Atunci ne vor intelege si ei pe noi, vor iubi materia pe care o predam, nu ne vor mai necaji, vor intelege ca suntem si noi oameni- cu problemele noastre – ca nu suntem niste roboti sau fiinte reci.

„Mintea curata, inimile curate ale copiilor nostri ne stau in mana. Si tot cuvantul dumneavoastra e o samanta care prinde si va da roade” (Alexandru Vlahuta).

In experienta mea de dascal  nu m-am calauzit numai dupa principii, reguli si scheme gata facute, dupa „retete” pedagogice ci, de cele mai multe ori ,asa cum am simtit ca este mai bine din punctul meu de vedere, in dorinta ca elevii sa ramana cu o impresie placuta asupra celor  studiate si sa vina intotdeauna cu incredere catre mine. M-am recunoscut in elevii pe care ii aveam in fata si am reusit sa le inteleg neajunsurile si problemele. Insa am constatat ca inca exista o „imagine-sablon” a dascalului, unde cadrul didactic este acel personaj doct si infailibil, sobru si autoritar, distant si sever, care „preda” un set de cunostinte apoi examineaza si noteaza. In plan educativ, acesta manuieste, cu usurinta data de repetitie, un set de principii morale atat de „lustruite” prin folosinta indelungata si stereotipa, incat par a fi niste „table de legi”, seci si dogmatizate, carora invataceii trebuie sa se supuna.    Cred ca oamenii plicticosi si posomorati nu ar trebui lasati sa se apropie de copii. Iar aceasta coborare de pe „soclu” nu este acceptata de catre multe cadre didactice, de frica demitizarii aceluia care vrea sa se mentina in „sfera sa inalta”, misterios si greu accesibil deoarece acesti oameni  fug de complicatii, de asumarea raspunderii unei munci cu adevarat mai delicate si mai dificile, lipsa de curaj, teama de anumite riscuri pe care le comporta democratizarea relatiei profesor-elev.

Am invatat  mici secrete, atat de la minunatii mei profesori, dar si din experienta mea :

·        Dascalii buni muta muntii din loc pentru elevii lor. Dascalii de exceptie le arata elevilor cum sa mute ei insisi muntii din loc.

·        Urmareste unde te duce mintea unui elev. Ai putea descoperi o lectie care ti-ar prinde bine.

·        Abilitatea de a spune „nu stiu” separa dascalii buni de cei mediocri. Spune „Hai sa aflam impreuna !” si vei deveni, dintr-o data un dascal de exceptie.

·        Intelepciunea nu se invata, ea poate fi doar cultivata.

·        In clasa, formularile negative se gasesc intr-un singur loc: in dictionar.

·        Adevaratii dascali sunt ca electricienii; ei stiu cum sa ilumineze o minte si cum sa aprinda un spirit.

·        Potentialul ascuns al unui copil este scos la lumina numai daca ii acordam ATENTIE, INCREDERE, GRIJA. Numai dascalii  de exceptie stapanesc acest ABC !

·        Invatarea numeratiei este importanta, dar a invata sa numeri lucrurile care conteaza cu adevarat in viata este de nepretuit !

·        Invata copiii sa asculte, sa observe si sa intrebe ! Aceasta va fi bagheta de aur cu care vor patrunde sensul misterelor vietii.

·        Invata copiii sa creada ca imposibilul este posibil ! 

... Iar fara luminile din ochii acestor copii, fiecare zi nu ne-ar parea, poate, atat de frumoasa, nu ne-am mai simti mereu tineri.

 

        Mariana-Valentina Gusetu