Ciclul Povestiri din Romania: Lacrima si Dor si Urme pe apa
Cuvântul Autorului
Si acum cred ca locul nasterii mele – undeva in Dobrogea- intre Dunare si mare, intre dealuri, paduri si ape- este cel mai frumos ! Si tot frumoasa a fost si copilaria mea , pe vremea cand eram stapana timpului, a soarelui, a zilelor si a vintului!
Avand langa mine doi parinti minunati, am trait intens si cu bucurie fiecare zi .
Dar din primii ani de scoala stiam ca-undeva , ascusa in mintea si sufletul meu , este o mica “samanta” de scriitor.
Prea multi ani m-am prefacut ca am uitat acest lucru. …Iar pentru aceasta uitare eu sunt singura vinovata…
Dar ea , mica “samanta”, a ” rasarit “ timid pentru a-mi oferi in ultimii ani bucurii si impliniri unice.
Am si acum o memorie afectiva puternica, mereu ‘ umpluta’ de ceea ce eu observ, traiesc, si simt la toate evenimentele mici si mari din viata mea.
Imi place sa cunosc oameni noi, sa-i descopar, ca fiinite umane in care Divinitatea a turnat un ‘dar’ vazut sau mai putin vazut. Imi place sa acult povestile si intamplarile de viata ale semenilor, convinsa fiind ca cea mai neinsemnata intamplare, cel mai neinsemnat gest ,cel mai neinsemnat cuvant ascunde un anumit caracter uman.
Sunt un fin observator al acestor lucruri, De aceea personajele din Povestirile mele sunt –de cele mai multe ori-reale.
Sunt o fiica a acestui neam. Si apartin lui cu toata fiinta mea!
Am avut in vara aceasta o traire speciala, unica pot zice. Ceva ce se intampla prea rar in viata unui om. Sau nu se intampla deloc!
In curtea vecii Biserici din Densus am simtit prezenta aprope fizica, materiala ,a unui fir nevazut, Dumnezeiesc pot zice! fir care imi unea talpile cu toate oasele miilor de stramosi ai mei si cobora adanc in istorie pentru a se opri in palma unui dac oarecare. Iar eu, cea din 2019, paseam pe iarba din curte, cu pasi usori dar si apasati in acelasi timp , ca o adiere sau ca o rugaciune si priveam cerul! Fiecare pas era un testament nerostit ,prin care mortii neamului imi cereau sa nu ii parasesc! Sa nu ii uit! Sa ma rog pentru ei.Si imi spuneau toti intr-un glas: Suntem aici! Nu uita: Suntem aici! Suntem aici! Suntem aici!…
M-am trezit spunand …Tatal Nostru. Pentru ei toti, muuuuulti, stiuti si nestiuti si … pentru mine. Si pentru toti cei vor veni dupa mine!
Caci prin gandul meu catre Divinitate uneam Cerul cu Pamantul pentru a nu rupe …firul vesniciei neamului.
Sunt si un observator al timpului si timpurilor pe care le traim. Ma doare tot ce afecteaza in rau viata noastra .Ma doare nepasarea oamenilor , ma doare uitarea, ipocrizia si minciuna. Si ,mai presus de toate ma doare TRADAREA DE NEAM, in toate formele ei ! Clasice si moderne , sofisticate, subtile, ambulate ln promisiuni si zambete false.
Ma doare ca noi, oamenii acestor locuri am uitat sa luptam pentru NOI ca natie, pentru NOI ca popor, Am uitat de noi , de tot ceea ce am primit si de tot ce avem datoria sa pastram si sa dam mai departe copiilor nostri.
In poezia Copii de tarni, Adrian Paunescu spunea:
‘Taranii dau AUR, cand dau Romaniei
Curatii lor fii, rod al unicei vieti”
Noi, cei de azi, am uitat cat suntem de valorosi, cat suntem de frumosi, cat suntem de unici si binecuvatati! Am uitat si am imbratisat prea repede, prea negandit, prea fara masura valorile altora! Prea bantuim prin lume cu radacinile rupte , uitate si uscate! Prea ne-am lasat smulsi, fara lupta, fara impotrivire…si chiar cu zambetul pe buze…
‘Da-i Doamne, romanului, mintea de pe urma!’
Si Dumnezeu a auzit! A auzit ruga celor care nu au uitat…. a celor care au sperat….a celor care sunt drepti cu neamul si tara lor…
Cai observ acum, pe mai multe paliere ,o revenire la matca, o intoarcere la tot ce-i romanesc, o aducere-aminte a ceea ce suntem noi, ca popor.
Cred cu tarie ca la aceasta INTOARCERE LA NOI, IN NOI,LA ALE NOASTRE, cuvantul scris este cel care arata calea. De aceea continui Ciclul “ Povestiri din Romania” inceput cu volumul Lacrima si Dor cu cel de al doilea volum, intitulat : Urme pe apa.
Imi place sa cred ca ceea ce scriu eu produce emotie cititorului, produce o intoarcere in timp la clipele traite pe aceste meleguri.
Imi place sa cred ca acest Ciclu de Povestiri pune in lumina firea noastra, a romanilor, sufletul nostrum deschis si cald , valorile morale, credinta in Dumnezeu si in familie, dar si lupta noastra continua pentru a ne pastra unici si autentici intr-o lume in care multi straini ravnesc la …tot ce este romanesc!
Cu decenii in urma, cineva (Jean Moscopol) spunea:
“ Dar…Tot ce-i romanesc …nu piere!
Si nici nu v-a pieri!”
La acest crez pun si eu temelie prin Ciclul Povestiri din Romania: Lacrima si Dor si Urme pe apa
Sunt un roman care zideste, zideste –prin cuvantul scris ! – poduri pe care sa ne intoarcem LA NOI, IN NOI, LA ALE NOASTRE .