skip to Main Content

Femei celebre din lume

MAICA TEREZA, pe numele civil Agneza Gongea Boiagi, (n. 27 august 1910, Skopje, Macedonia – d. 5 septembrie 1997, Calcutta, India), călugăriţă catolică de origine albaneza (mama sa). Tatăl său era de origine aromana.
A întemeiat ordinul „Misionarele Carităţii”. A primit Premiul Nobel pentru Pace în anul 1979. A fost beatificată de Biserica Catolica în 19 octombrie2003.

CURIE MARIE (n. 7 noiembrie 1867, Varsovia; d. 4 iulie 1934, Sancellermoz, Franta), savantă poloneză stabilită în Franţa, dublu laureată a Premiului Nobel. A fost prima femeie care a primit un premiu Nobel şi singurul savant care a primit două premii Nobel în două domenii ştiinţifice diferite (fizică, 1903 şi chimie, 1911). A introdus în fizică termenul de radioactivitate. Este cunoscută pentru cercetările sale în domeniul elementelor radioactive, al radioactivităţii naturale şi al aplicaţiilor acestora în medicină.

ALIA SABUR – Cel mai tanar profesor universitar din istorie: 19 ani
O universitate din Coreea a numit-o pe Alia Sabur, o tinara de doar 19 ani, ca profesor de fizica, intrind astfel in Cartea Recordurilor. Alia, un copil-minune, a invatat sa citeasca la doar opt luni. Colegiul l-a absolvit la 10 ani, iar masterul – la 17 ani. De aceea, nu a fost o mare surpriza cind Universitatea Konkuk (Coreea de Sud) a anuntat ca a Alia Sabur a fost numita – cu doar citeva zile inainte de a implini 19 ani – profesor titular al catedrei de Tehnologii Avansate in Fuziune, devenind astfel cel mai tinar profesor ajuns intr-o pozitie universitara.
Alia a reusit astfel sa doboare un vechi record, luind locul in Cartea Recordurilor unui scotian, Colin Maclaurin, care la putin peste 19 ani devenea profesor la Universitatea din Aberdeen. Numai ca acest lucru se intampla in 1717.
Cotidianul The Independent relateaza ca Alia Sabur este o tinara americanca cu multiple abilitati in domenii dintre cele mai variate. Ea cinta foarte bine la clarinet, are centura neagra in arte martiale si, desigur, este un om de stiinta de mare perspectiva.
Sabur este doctorand in stiinta si ingineria materialelor, specializata pe tehnologiile de folosire a tehnicilor spectroscopice, cu aplicatii in prevenirea cancerelor sau a bolii Alzheimer.
Care este secretul inteligentei iesite din comun a Aliei? Ea spune ca doar o „curiozitate de copil”. „Nu am vrut mereu decit sa inteleg cum functioneaza lucrurile. Ce e de fapt stiinta, daca nu un model de a explica cum merg treburile in natura?”, spune Alia Sabur.
Tinara multumeste lui Dumnezeu, mamei si tatalui ei – un fost inginer care lucreaza ca reporter TV – pentru geniul sau. „Parintii mei m-au incurajat mereu in tot ce am vrut sa fac. Cred ca talentul meu este un dar de la Dumnezeu, la care s-a adaugat un context favorabil, creat de parinti”.(preluat din Hot News)