skip to Main Content

Noutăți despre diaspora română și România

Cum a ajuns limba română să fie predată la școală în Franța

Cum a ajuns limba română să fie predată la școală în Franța. „Românii vorbeau exclusiv franceza ca să nu fie stigmatizați. Acum, părinții fac presiuni pentru studierea limbii materne”

Copiii români din Franța sunt, din punct de vedere lingvistic, „copii de limbă moștenită”: vorbesc româna acasă, dar fac greșeli gramaticale sau confuzii lingvistice. Așa ajung cei mici să îl numească pe învățător „metru” în loc de „maître” sau să ceară să iasă „la tablou”, nu „la tablă”.

În toamna acestui an, Ambasada României din Franța a anunțat că, din 2025, limba română se studiază în școlile franceze în cadrul unui proiect-pilot. Vestea a stârnit mult entuziasm atât în România, cât și în Franța, mai ales că, în ultimii ani, comunitatea de români este din ce în ce mai puternică. Cum titlurile articolelor anunțau „obligativitatea” acestei materii în sistemul de învățământ francez, am luat legătura cu profesorul Alexandru Mardale, lingvist, șeful Catedrei de Studii românești la universitatea INALCO din Paris, care a fost implicat încă de la început în acest proiect și care predă română atât la universitate, cât și copiilor din gimnaziu. Ne-a lămurit în privința „statutului” limbii române ca materie în școala franceză și ne-a vorbit despre viața și provocările elevilor români care învață în Franța.

Diaspora românească din Italia, Spania, Germania, Franța sau Marea Britanie. Cum au evoluat diferențele legate de studii

Diaspora românească din Italia, Spania, Germania, Franța sau Marea Britanie. Cum au evoluat diferențele legate de studii

Românii care au emigrat în țările nordice, precum și în SUA și Canada tind să aibă un nivel de educație peste media celor care au emigrat în țări precum Italia și Spania, arată o analiză, realizată de profesorul Dumitru Sandu, de la Facultatea de Sociologie de  la Universitatea din București.  Asta influențează veniturile. Și evoluția în ultimul deceniu relevă date relevante.

  • Cazul românului muncitor în construcții Octav Stroici, mort în dărâmăturile Torre dei Conti la Roma, a redeschis discuția despre efortul și munca migrației. „Într-o țară sănătoasă, Octav, la 66 de ani, nu s-ar fi regăsit pe un șantier de construcții, făcând muncă grea, intensă și periculoasă pentru a-și câștiga existența”, a declarat marți liderul unui important sindicat italian, au scris Politico și Corriere Della Sera.

Aproximativ 5,7 milioane de români locuiesc oficial în afara granițelor, potrivit unei statistici transmisă de MAE, numărul real fiind greu de estimat. Iar „diasporele sunt departe de a fi la fel, chiar dacă provin din aceeași țară și au membri plecați din țara de origine în perioade apropiate”, scrie profesorul Sandu, în analiza sa, publicată pe Contributors.ro.

Dumitru Sandu. Fotografie din arhiva personală.

„Variabile precum educația, experiența de migrație și vârsta contează foarte mult pentru cultură, mod de viață, opțiuni valorice”, explică profesorul Sandu. Și pentru salariile și veniturile celor care lucrează afară.

Datele din 16 țări

Profesorul a realizat această analiză după ce…

Articol preluat din hotnews.ro si poate fi citit integral aici: https://hotnews.ro/diaspora-romaneasca-din-italia-spania-germania-franta-sau-marea-britanie-cum-au-evoluat-diferentele-legate-de-studii-2100821