Page 153 - Manual Vol 1

152

Caraiman

Pe creasta muntelui, trona Ea, Crucea de pe Caraiman, semeață,
privind în zare ca un străjer atent care transcende timpul.

Frumusețea ei m-a cucerit din povestiri si fotografii așa încât nu-mi
doream decât să ajung acolo, sus, să o ating, să o privesc în țoață măreția și
splendoarea ei. Doream să fiu cu ea, să mă adăpostesc la umbra ei, dar mai
ales să văd ce vede Ea, Crucea!
Pe lângă că îmi amintea și de ei, de părinți, oameni de munte, iubitori
de natură, de frumos.
Mama avea fața senină și ochii care sclipeau cu vioiciunea unei
veverire. Era organizată, vioaie, calculată în a lua decizii corecte. Din bagajul ei
nu lipsea nimic și nu exista surplus. Copilele ei, adică evident sora mea și eu,
eram îmbrăcate cu haine comode, ghetuțe de munte , canadiene , deci tot ce
trebuia ca să ne simțim confortabil.
Când era vorba de drumeții prin Munții Bucegi, părinții mei se
sincronizau perfect.
Tata lua în serios muntele și ne învăța tot ce trebuie ca să fim în
siguranță. Calcula traseele să nu ne prindă noaptea.

In drum, cântam și chiuiam să alungăm fiarele sălbatice.
Împreună, cutreieram pe cărările șerpuite ce duc spre Cruce.
Și ce să vezi !
Uneori poteca se îngusta și trebuia să mergem în șir indian. Mama era
în față, apoi sora mea, eu și la urmă tata.
De-o parte a drumului era versantul și de cealaltă parte, prăpastia!
Peisajul îți tăia respirația. Priveam norii, miniaturi albe pufoase
asemănătoare cu vata de zahar. Păreau agățați pe crestele munților .