Page 154 - Manual Vol 1
P. 154

153

                    Alteori, în trecere pe cer, apăreau vulturii, planoare cu inimi,
            deasupra norilor.
                    Dar surpriza cea mare erau caprele negre care se cățărau prin
            prăpastii. Săreau din piatra în piatra fară frică. Ba mai aveau și iezișori după
            ele! Lecție de curaj !
                    Drumul era lung, uneori lățindu-se printre stănci, ne îmbia spre alte
            frumuseți care ne așteptau, încremenite parcă în timpuri. Acolo, micuțe
            prințese ale crestelor: Florile de colț , așa zisele Floarea Reginei, cu petalele
            lor din puf argintiu . Cuibărite câte 3-4, dădeau rost ascunzișurilor dintre
            stănci. Le atingem ușor cu degetele și ne luam rămas bun până la o întoarcere
            viitoare.
                Apoi, minunea era în fata noastră ! Cruceaaaa, cruceaaa ! Am ajuns, am
            ajuns!
                Priveam victorioși semeața, mândra cruce, lângă care, acolo, sus,  înțelegi
            multe! Abisul, dimensiunile, puterile, văzduhul, infinitul!
                Ea m-a făcut să  înțeleg că sfârșitul călătoriei este mai bun decât începutul !
            Înțelegi victoria, acea victorie care se capătă prin luptă.
                                                           Povestitor : Dana FILIPEANU
                                                                          Noiembrie 2022
                                                            Editare : Smaranda LIVESCU
                                  TEME
                                  Tema 1 (50 de puncte)
                   Folosind cuvintele și expresiile cheie marcate, rezumați textul de mai
            sus în aproximativ 100 până la 120 de cuvinte. Căutati pe internet si in
            Biblioteca școlii informații despre monument : Cand a fost ridicat, cui îi este
            dedicat, ce înălțime are si din ce materiale este realizat. Indicați resursele
            folosite.
                                  Tema 2 (20 de puncte)

                   Răspundeți la următoarele întrebări în propoziții complete. Folosiți
            cuvintele cheie din întrebări pentru a identifica răspunsurile:

            a. Care este titlul acestei scurte povestiri de călătorie?
            b. Ce este Caraiman?
            c. Ce se afla acolo, pe Caraiman?
            d. Cine erau turiștii despre care vorbește autoarea?
            e. Cum erau părinții autoarei ?
            f. Care era surpriza cea mare când urcați spre vârf?
            g. Ce înseamnă Crucea de pe muntele Caraiman pentru un turișt ?
   149   150   151   152   153   154   155   156   157   158   159