Martiri în infernul concentraţionar-19

Împuşcaţi la ceas de seară

Ion Anton DATCU,  Laval,07.09.2008.

Fluturând sloganul “ Omul este cel mai preţios capital ‘’, comuniştii aduşi la putere de tancurile sovietice s-au impus prin teroare şi masacru, lăsând în urmă un munte de cadavre. Trupurile sfârtecate aparţineau deţinuţilor de conştiinţă, căsăpiţi în infernul abatoarelor umane –malaxoare de natură luciferică, destinate suprimării credinţei.
Vă prezentăm un serial de colecţie, despre ororile săvârşite de torţionarii-călăi, asupra unor oameni ce se opuneau bolşevismului, impus prin violenţă.
Aşa cum spuneam într-un capitol anterior, prea puţini au înţeles dimensiunea spirituală a chemării spre creştinism. O perioadă selectivă într-o Românie nervoasă şi trivială, în care comunismul a umplut cerul de Sfinţi. Curajul unor preoţi de a se împotrivi unui regim fără Dumnezeu, reprezenta o pildă de jertfire deplină pentru neam şi credinţa creştină.

Ca o completare la alte dezvaluiri, voi aminti că în abatoarele umane destinate opozanţilor şi-au dat obştescul sfârşit încă 69 de preoţi. La închisoarea Aiud au murit 11 clerici. Lângă numele lor figurează anul decesului. Din lipsa spaţiului  nu voi putea preciza zona geografică de unde proveneau. Nicolae Alexandrescu -1951, Valentin Bilţ-1960, Constantin Bogdănei-1962, Constantin Bogza-1953, Gheorghe Pâslaru -1962, Victor Vasiliu-1951, Mihai Enescu-1959, Ilarion Felea -1961, Bela Gajdatsy-1953, Iohann Kranter-1953, Aurel Lazarov-1960.

În temniţa Gherla au fost aduşi la tăcere şapte preoţi: Anton Atnagea -1960, Ion Batiu-1951, Ştefan Rafailă-1951, Teodor Petcu-1957, Haralambie Vasilache-1962, Cornel Vulcu-1961, Antoniu Weinschrott-1960. La închisoarea Jilava au fost exterminaţi trei clerici: Nicolae Georgescu -1952, Mihai Pall-1959, Ion Postelnicescu -1959. Din lagărul de triere de la Ghencea nu au mai ieşit vii trei preoţi: Janoş Fekete -1952, Vasile Boca -1954, Gheorghe Ungurelu -1952.

La Sighet au fost masacraţi doi confesori: Abajos Boga -1954, Anton Durkovici-1951. În lagărul de la Periprava, şase: Gheorghe Ambruş -1960, Gheorghe Calotă-1959, Ion Cojocaru -1961, Emanoil Frumuşanu -1960, Teodor Milescu-1961, Foca Popescu-1960, lista fiind lungă .

Preoţii Nicolae Andreescu, Ion Constantinescu şi Ion Drăgoi au fost împuşcaţi la Jilava, în seara zilei de 19 iulie 1959 la un interval de 15 minute, începând cu orele 21. Nici unul nu are mormânt, nu se ştie unde au fost aruncate cadavrele lor. Soţiile lor  au fost condamnate şi ele la temniţă grea , pentru acuzaţii imaginare: Maria Andreescu -15 ani, Iustina Constantinescu -15 ani şi Elena Drăgoi, aceeaşi pedeapsă.

Preotul Nicolae Andreescu s-a născut la 18 februarie 1918, în comuna Corbi, judeţul Argeş. A urmat Seminarul Teologic din Curtea de Argeş, după care, între 1939 şi 1944  cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti. Stagiatura şi-a făcut-o în comuna Maglavit, din judeţul Dolj, după care a preluat postul de paroh în comuna Nucşoara-Muscel. Căsătorit cu Maria Gujbescu, vor avea doi copii.

Încă de la instaurarea în forţă a regimului comunist, părintele Andreescu s-a manifestat împotriva ideologiei ce avea ca scop întinarea Bisericii străbune. Predicile de la finalul slujbelor  erau de o aciditate aparte, dovedind un curaj fără seamăn, în condiţiile în care se instituise teroarea roţie, totalitaristă. La 9 aprilie 1955 a afirmat în faţa enoriaşilor: Să se cureţe mormintele, să se respecte morţii. Să nu vă luaţi după descreieraţii zilei care spun că nu există Dumnezeu.

Aşa cum spera majoritatea populaţiei, la fel şi prelatul credea că regimul comunist nu va dura mult, că este trecător, ca o glumă proastă. La fiecare slujbă se ruga pentru toţi cei aflaţi în închisori, citind pomelnice lungi, documente care, în final vor ajunge în mâinile Securităţii. Datorită faptului că era bănuit de legături cu insurgenţii anticomunişti din munţi, Securitatea din Piteşti i-a întocmit un dosar voluminos de urmărire informativă. Filat pas cu pas s-a considerat că are o atitudine duşmănoasă faţă de regimul de democraţie populară şi că favorizează contrarevoluţionarii  fugiţi în munţi, cunoscând în amănunţime locurile unde se ascund  acele bande teroriste şi fasciste.

Adus la Bucureşti în beciurile Ministerului Afacerilor Interne, a fost anchetat chiar de ministrul Alexandru Drăghici. Din notele informatorului cu nume conspirativ Şoim, s-a dovedit că le timitea luptătorilor din munţi, bani, încălţăminte, haine şi alimente.Mutat la Securitatea din Piteşti, a fost torturat în continuare pentru a spune tot ce ştie despre insurgenţii anticomunişti conduşi de Toma şi Petre Arnăuţoiu. Permanent era  ameninţat că, atât soţia, cît şi copii vor fi împuşcaţi  după modelul altora.

La 20 mai 1958, o dată cu capturarea întregului grup, părintele Nicolae Andreescu  a fost condamnat la moarte, împreună cu ceilalţi luptători, şi averile le-au fost confiscate. Execuţia a avut loc la închisoarea Jilava, în seara zilei de 19 iunie 1959, începând cu ora 21, la intervale de 15 minute unul de altul. Plutonul de execuţie era format din trei militari bine selectaţi pentru acest ritual cumplit. Ca arme s-au folosit cunoscutele pistoale-mitralieră P.P.S., de provenienţă sovietică, dotate cu câte un tambur de 66 de cartuşe.Corpurile celor decedaţi au fost aruncate într-o groapă comună, de care nu se ştie nici până astăzi.

Părintele Ion Constantinescu a avut aceeaşi soartă, în final fiind executat în acelaşi lot, cu un sfert de oră mai târziu. Preotul s-a născut la 19 octombrie 1906, în comuna Valea Iaşului, din judeţul Argeş. După absolvirea Seminarului Teologic de la Curtea de Argeş a fost hirotonit preot în parohia comunei Corbi. A contribuit la electrificarea comunei şi a acordat primul ajutor celor suferinzi, făcându-le injecţii prescrise de medici, precum şi extracţii dentare. Enoriaşii l-au numit doctorul nostru fără de arginţi. Era considerat o nesecată fântână de leac.

La 23 octombrie 1951 a început să-i cunoască pe cei din grupul de rezistenţă anticomunistă, condus de Toma Arnăuţiou. În podul lăcaşului de cult depozita armamentul necesar insurgenţilor. Devenise un intermediar între donaţiile făcute de credincioşi şi cei care luptau în munţi, furnizându-le alimente, medicamente, îmbrăcăminte şi altele. În această direcţie erau implicate şi soţia sa Justina, împreună cu fiica lor Iuliana, care mai târziu vor fi condamnate la ani grei de închisoare.

Din documentele Securităţii reiese că părintele le-a dat luptătorilor, între septembrie 1952 şi iunie 1953 multe alimente, lame de ras, săpun, haine, un aparat de radio şi lămpi cu gaz. Părintele Ion Constantinescu îi încuraja pe insurgenţi să lupte cu curaj în continuare, deoarece Occidentul promitea că va interveni pentru alungarea celor fără de Dumnezeu. În urma trădării unui fost prieten, a fost arestat la 22 iunie 1958, învinuit de favorizare de acte de teroare. Bătut crunt la Securitatea din Piteşti, în cadrul unor interminabile anchete, la 19 mai 1959 a fost condamnat la moarte. Sentinţa a fost executată în seara zilei de 19 iulie 1959, orele 21 şi 15 minute. Soţia sa Justina Constantinescu  a fost condamnată la 15 ani muncă silnică. A trecut prin închisorile Piteşti, Jilva, Miercurea Ciuc, Arad şi Oradea, fiind eliberată la 15 aprilie 1964.

Al treilea preot împuşcat în acea seară la Jilva a fost Ion Drăgoi, sub privirile căruia  au murit seceraţi de gloanţe ceilalţi preoţi, precum şi  membrii  grupării Haiducii Muscelului. Fiul său, Cornel Drăgoi a fost trimis în diferite lagăre de muncă, fiind eliberat la 25 februarie 1962.

Preotul Ion Drăgoi s-a născut la 20 octombrie 1900, în comuna Vâlsăneşti, judeţul Argeş. După absolvirea Seminarului Teologic din Curtea de Argeş a urmat Facultatea de Teologie din Bucureşti. Numit paroh la Nucşoara avea să spovedească şi să miruiască 382 de familii, respectiv 1816 suflete. În 1932 a devenit simpatizantul  politicii  Partidului Ţărănesc, cu tradiţie în zonă, datorită lui Ion Mihalache, simbolul acelei doctrine ce urmărea alinarea suferinţei ţăranului.

În martie 1949 s-au pus bazele grupului de rezistenţă anticomunistă, condus de cei doi ofiţeri deblocaţi,  colonelul Gheorghe Arsenescu, locotenent Toma Arnăuţoiu şi prof. Dumitru Apostol. În faţa confesorului Ion Drăgoi  se va depune jurământul de credinţă al tuturor celor ce au aderat la cauză. Nu peste mult timp Securitatea a aflat de implicarea clericului în organizarea bandei , declanşând urmărirea lui.

La 19 iunie 1949 este arestat fiul său, Cornel şi, mai târziu Elena Drăgoi, soţia preotului, pentru a-l determina pe capul familiei să se predea. La 26 aprilie 1950 este arestat şi ierarhul. După ce a cunoscut bătăile din timpul anchetelor de la Securitatea din Piteşti, a ajuns în lagărele de exterminare de la Valea Neagră, apoi la Gherla ca, în final, să fie eliberat la 22 aprilie 1955, Lagărul 0893 Constanţa . Populaţia comunei l-a primit cu o deosebită bucurie, parcă înviase din morţi.

Între timp au fost arestaţi prin trădare toţi partizanii din munţi. Pentru a fi supus celebrelor confruntări a fost arestat din nou la 28 ianuarie 1959 şi trimis  la Securitatea din Piteşti, pentru a fi torturat în cunoscutele  anchete. La 19 mai 1959 a fost condamnat la moarte. Execuţia a avut loc pe 19 iulie 1959, la ora 22. Elena Drăgoi, soţia sa  a primit o condamnare de 15 ani, muncă silnică, fiind eliberată în 1964.

Era perioada tristă în care tribunalele militare împărţeau ani grei de închisoare, precum s-ar fi oferit bomboane la copii. Referitor la acei ani  în care s-au retezat destine, sunt relevante versurile cunoscutului poet argeşean Nicolae Petrescu – Piteşti: Având cu iadul legământ / Partidul, doar în câţiva ani, / N-a dat ţăranilor pământ…/ A dat pământului, ţărani / Tu, române, ia aminte, / Că acesta-i un semn rău: / Au distrus Biserici Sfinte / Chiar păgâni din neamul tău / Vorbeau mult de la tribună / Cum că viaţa ni se schimbă…/Şi cum tot lătrau la lună / Aşchii le săreau din limbă / După ce-au ucis deştepţii, cărturarii şi-nţelepţii, / Cum se pot numi acei / Ce-au rămas complici cu ei ?

Noua Constituţie a României din acea perioadă  modificată de comunişti la 13 aprilie 1948 prevedea câteva paragrafe care nu s-au respectat niciodată de organele represive: libertatea  de conştiinţă, cea religioasă şi inviolabilitatea domiciliului. Cu aceste prevederi clare şi precise Securitatea s-a şters pe picioare. Contrar acelor frumoase intenţii enumerate în Legea Fundamentală a ţării s-a venit cu acele articole sinistre  209, 207 şi 206 din  noul Cod Penal, care prevedea cu totul altceva , intenţia fiind considerată faptă săvârşită şi catalogată crimă de uneltire contra ordinei sociale, precum şi  îngrădiri, ca omisiune de denunţ şi multe altele. recursurile erau inutile,altele interzise.

Pe de altă parte, în închisorile politice regulamentele interziceau cu desăvârşire bătaia şi masacrarea deţinuţilor de conştiinţă, condamnaţi la diferite termene, la închisoare pe viaţă sau la moarte prin împuşcare. Realitatea era cu totul alta. Torturile la care erau supuşi nefericiţii încarceraţi, abia ieşiţi din anchetele chinuitoare, îngroşau rândurile celor ucişi prin metode groaznice. Torţionarii repetau sloganul: Viii nu trebuie să aibă glas şi morţii număr.

Un exemplu grăitor îl reprezintă cumplitul asasinat ce a avut loc la Poarta Albă, în care a căzut victimă fostul ofiţer de aviaţie Dragoş Mendel. A fost aruncat în groapa în care se stingea varul, fiind complet dezintegrat, topit, prin grija celor care vor fi protejati de presedintele tranzitiv,echidistant,Ion Iliescu. În puţine clipe a devenit o simplă pastă, Omul, cel mai preţios capital.