Lacrimile au suflet prin toate anotimpurile
Pagină de jurnal – Război în timp de pace
de Smaranda Mada CAZAN-LIVESCU (Mada CAZALI) Atlanta, USA
Străbuni lăsând pași prin istoria noastră – șiruri, șiruri, străbuni vorbind aceeași limbă, frumoasă ca o maramă – limba română !
Credeam și visam până mai ieri că, atunci când sîntem buni, lumina, radiind din noi, poate aprinde o constelație pe cer. Atunci, împreună, noi, oameni care nu urmărim să ucidem nici măcar prin virgule, naștem galaxii de energii pozitive.
La fel de important este și să conștientizăm că viața – fie ea și în interiorul unei scrisori, al unei încăperi, sau al unui gând, trebuie trăită cu demnitate, fără a răni, făra neadevăruri, fără brutalități, fără crime – astfel încât, oricând să putem declara: Mi-am trăit viața cu DEMNITATE!
Chiar în ciuda multor oportuniști care au căutat și caută căștiguri ușoare … din dreapta și din stânga … considerând o durere pricinuită doar ca pe o numărătoare cu bile, un abac de pe timpul bunicilor, prin care își adaugă victorii ieftine, atât de ieftine … dar atât de criminale, Și în ziua de azi!
Ei bine, pentru toți aceia sau aceștia, o declarație în miez de războaie nedrepte:
Lacrimile au suflet – chiar părelnic șterse, ascunse prin gloanțe reale sau vorbe, parafate prin zâmbete false de la tribuna lumii!
Ele, lacrimile celor care nu plâng vizibil, ale celor care vorbesc acum din locuri încă neumblate de noi, își vor săpa drumul spre cei care făra drept, au pornit un nou Holocaust – mult mai cuprinzător – peste Pământul înca străduindu-se de zeci de ani să închidă răni atât de adânci !
Briza, vântul, timpurile pot netezi gânduri spre amnezii aparente, pot îndepărta tristeți și griji.
Doar mâinile lui Dumnezeu însă ne limpezesc trecerea prin zile, pe mai departe, ștergând lacrimile. În seceta de iubire înconjurătoare, ele, lacrimile, rămîn unica ploaie ! Cu suflet. ©