Martiri în infernul concentraţionar – 21

Execuţii în Pădurea Verde

 Ion Anton DATCU

Fluturând sloganul “ Omul este cel mai preţios capital ‘’, comuniştii aduşi la putere de tancurile sovietice s-au impus prin teroare şi masacru , lăsând în urmă un munte de cadavre . Trupurile sfârtecate aparţineau deţinuţilor de conştiinţă , căsăpiţi în infernul abatoarelor umane –malaxoare de natură luciferică , destinate suprimării credinţei .
Vă prezentăm un serial de colecţie , despre ororile săvârşite de torţionarii-călăi , asupra unor oameni ce se opuneau bolşevismului , impus prin violenţă .
Continuând episodul din numărul trecut , nu trebuie uitaţi alţi patrioţi care s-au sacrificat alegând martirajul pentru a salva onoarea unei ţări terfelită de un regim criminal şi nelegitim . Munţii au reprezentat ultima tranşee împotriva colonizării sovietice . Sunetul melodios al clopotelor , cândva o podoabă ancestrală a satului românesc , a devenit un glas de jale , un semnal de plecare în pribegie . Luptătorii din rezistenţa armată anticomunistă ştiau că vor fi prinşi în final . Au acceptat cu fruntea sus crucificarea şi jertfa supremă .

La percheziţii se confiscau fără temei , într-o totală isterie , toate aparatele de radio , folosindu-se întrebarea stereotipă : Banditule , vrei să asculţi America ? .În testamentul lui Ioan Mogoş , fost luptător în Munţii Făgăraşului , împuşcat la arestare , este consemnată  o dorinţă , o mărturie , posteritatea să ştie că neamul românesc s-a opus cu hotărâre tiraniei comuniste : Mamă ţară , iartă-ne că am cutezat să luptăm şi să murim pentru tine .

În acest episod este vorba de viaţa , lupta şi moartea a trei partizani anticomunişti , care au fost executaţi în Pădurea Verde , de lângă  Timişoara , având un sfârşit similar celor împuşcaţi cu 18 zile mai înainte . Au crezut până în ultimul moment că prin curajul lor vor îndrepta o lume strâmbă . Deşi au fost condamnaţi la diferite termene de detenţie , au fost , totuşi , executaţi în mare grabă , pe certificatele de deces figurând în mod fals diferite boli care nu aveau cum să-i secere în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră .

Unul dintre aceştia este Gheorghe Luminosu , născut  la 27 iulie 1914 , în comuna Fădimac , judeţul Caraş-Severin . Părinţii săi , Vasile şi Maria , erau oameni evlavioşi , cu dragoste faţă de Biserică . După terminarea studiilor gimnaziale , tânărul visător a efectuat stagiul militar , după care a devenit gardian public la Lugoj . Disciplinat şi conştiincios , în 1941 a fost remarcat de prefectul judeţului , colonelul Ion Uţă . Între cei doi au avut loc relaţii de respect reciproc . Apropierea sa faţă de personalitatea distinsului ofiţer a dus la cristalizarea opţiunilor sale democratice şi a atitudinilor anticomuniste , împotriva unui regim ateu , represiv , criminal şi nelegitim .

După 1946 , epurarea  din armată a colonelului Ion Uţă , a fost urmată de înlăturarea din serviciul public a gardianului Luminosu . Cu banii economisiţi deschide un mic magazin de băuturi la Lugoj . Curând a auzit că în Munţii Banatului s-au organizat mişcări de rezistenţă anticomunistă , grupuri de partizani care au început să fie vânate şi executate de trupele de Securitate . În faţa acestor realităţi , Gheorghe Luminosu se consideră dator moral să acţioneze pentru libertatea naţională a poporului român şi de a apăra Biserica străbună . În anul 1947 a jurat cu mâna pe cruce că va lupta pentru Biserică , Monarhie , pentru zbrobirea comunismului şi a tuturor trădătorilor de neam .

Colonelul Uţă i-a trasat misiunea să se ocupe de colectarea banilor , a armamentului şi de recrutarea de noi membri . A devenit omul de legătură al insurgenţilor din munţi . După uciderea lui Uţă , la 8 februarie 1949 , au urmat arestări masive . În cursul acestor acţiuni represive a fost arestat şi Gheorghe Luminosu . În rechizitoriul procurorului militar Simion Stănescu , sunt enumerate acuzaţiile ce i se aduc ca participant la pregătirea unui complot împotriva ordinei de stat şi de crearea de condiţiuni favorabile acţiunilor  de răsturnare a regimului de democraţie populară şi de reîntoarcere la regimul monarho-fascist  al burgheziei şi moşierimii .

La 25 iunie 1949 a fost condamnat la 10 ani de închisoare , cinci ani interdicţie corecţională şi 20.000 de lei cheltuieli de judecată . Cu toate că a fost condamnat la 10 ani de închisoare împreună cu alţi şase condamnaţi la diferite termene de detenţie , totuşi la 2 august 1949 , orele 10 au fost duşi în Pădurea Verde şi executaţi . Aruncarea lor într-o groapă comună , fără lumânare şi cruce , a reprezentat finalul unor vieţi pline de speranţe . Pe certificatul de deces figura că a fost răpus de insuficienţă cardiacă .

Tot din acel lot a făcut parte şi Gheorghe Popovici , născut la 3 iunie 1906 , la Sângeorgiu , judeţul Timiş . După absolvirea  gimnaziului , urmează studii comerciale , devenind proprietarul unui magazin de blănuri , din Timişoara . Prin specificul mărfurilor vândute , raportat la calitatea cumpărătorilor amatori de eleganţă , s-a apropiat de cercurile politice anticomuniste .

După instaurarea regimului totalitarist la 6 martie 1945 , începe să-şi manifeste ostilitatea faţă de noile autorităţi care călcau totul în picioare : credinţă , tradiţii , scara valorilor . Condamnă agresivitatea politicii ateiste , promovată de forţele de represiune , care deslănţuiseră teroarea la scară naţională . Devine unul din liderii mişcării de rezistenţă anticomuniste , jurând cu mâna pe cruce că va lupta pentru zdrobirea trădătorilor de neam şi ţară . Considera comunismul ca o glumă proastă şi trecătoare .

În magazinul său  au început să aibă loc întâlnirile organizatorilor unei viitoare revolte ce se dorea să fie de mare amploare . S-au tipărit peste 100.000 de manifeste  care îndemnau populaţia să se ridice pentru înlăturarea guvernului comunist . La 15 martie 1949 au fost stabilite detaliile ocupării principalelor instituţii şi de arestare a factorilor de decizie comunişti . Era un act de mare curaj , ţinând cont că pe stăzile Timişoarei patrulau tancurile sovietice pentru intimidarea populaţiei .

Aceste iluzii nu au avut şansa să dureze prea mult . Securitatea i-a luat repede în vizor pe naivii care credeau că prin intermediul unor afişe vor răpune un sistem uriaş , totalitar şi nelegitim . La 18 martie au început să se opereze sute de arestări , între care figura şi Gheorghe Popovici . După ce a fost anchetat cu o deosebită duritate la Securitatea din Timişoara , între 22 şi 25 iunie 1949 s-a desfăşurat procesul judecat de Tribunalul Militar din localitate . Procurorul  Nicolae Constantinescu i-a adus multe acuzaţii , printre care aceea că a făcut parte din conducerea conspiratorilor care doreau să răstoarne regimul de democraţie populară , de reîntoarcere la regimul monarho-fascist al burgheziei şi moşierimii , agitând populaţia pe care a instigat-o la acte de sabotaj în vederea unei lovituri de stat .

În rechizitoriul procurorului militar  Simion Stănescu , se precizează că inculpatul a participat  la o organizaţie politică paramilitară şi a organizat grupuri submersive ce urmăreau răsturnarea ordinei sociale . Gheorghe Popovici a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă pentru crima de uneltire şi complot.

Autorităţile comuniste nu au respectat acea hotărâre judecătorească . La 2 august 1949 , Gheorghe Popovici  a fost dus împreună cu alţi şase condamnaţi la închisoare pe diferite termene , în Pădurea Verde de lângă Timişoara . Au fost împuşcaţi în mare grabă , cadavrele fiind aruncate în gropi comune , locuri care nu se cunosc nici până astăzi . Decesele au fost înregistrate abia după opt ani , la 14 august 1957 . La poziţia 103 , se percizează că Popovici Gheorghe a decedat la 2 august 1949 , ora 12 , datorită unei miocardite cronice . Falsitatea certificatelor medicale arată că ei nu puteau  să  fie seceraţi de aceeaşi boală în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră .

Între cei executaţi s-a aflat şi Teodor Ungureanu , născut la 16 februarie 1913 , în localitatea Petricani , judeţul Neamţ . După ce încheie cursurile gimnaziale şi serviciul militar , se angajează ca gardian public la Arad . Încet , încet  a pus deoparte suma necesară cumpărării unui birt . Având muncă de teren , a avut posibilitatea să cunoască ostilitatea populaţiei faţă de ocupantul sovietic şi acţiunile înverşunate ale forţelor represive asupra rezistenţei anticomuniste .

În ianuarie 1948 s-au pus bazele Organizaţiei Naţional-Creştine de Luptă contra comunismului , cuprinzând toate judeţele din Banat . Liderul era căpitanul Ion Tănase , care a fost executat la 16 iulie 1949 , moment detaliat într-un episod anterior . Intrarea în această organizaţie se făcea pe bază de jurământ  , din care voi selecta numai o frază : Având în vedere că Organizaţia Naţional –Creştină nu este o organizaţie politică , ci o Cruciadă  de luptă împotriva comunismului ateist instalat cu forţa în România , ne înrolăm în armata de partizani şi depunem jurământul de credinţă în faţa lui Dumnezeu şi Sfânta Cruce .

Datorită experienţei sale de fost gardian public , Teodor Ungureanu cunoştea bine poziţiile strategice din oraş , motiv pentru care a pregătit planul de ocupare a acestora , stabilind grupurile de insurgenţi  şi modul de acţiune asupra obiectivelor repartizate , sediile Miliţiei , Securităţii , Primăriei , Poştei şi Telefoanelor . A tipărit peste 2000 de manifeste , în care se făceau chemări la luptă împotriva regimului criminal şi nelegitim ce copleşise ţara .Se miza pe ideea salvatoare că armatele occidentale vor interveni să-i oblige pe ruşi să se se retragă de unde au venit .

Securitatea cunoştea deja aceste planuri de revoltă , încă din februarie 1949 , când au fost prinse majoritatea  grupurilor de partizani . În noaptea de 17 spre 18 martie 1949 sute de oameni au fost arestaţi şi închişi în beciurile Miliţiei şi Securităţii . Printre ei se afla şi Teodor Ungureanu . Procurorii militari  Nicolae Constantinescu  şi Simion Stănescu l-au acuzat că a participat la o organizaţie paramilitară subversivă care avea drept scop răsturnarea regimului de democraţie populară  şi alte intenţii de sabotaj .

Tribunalul Militar Timişoara  l-a condamnat pe Teodor Ungureanu la 20 de ani de muncă silnică , confiscarea averii şi 10.000 de lei cheltuieli de judecată . Pe timpul procesului , acuzatul a afirmat că lupta sa a reprezentat o jertfă pentru o cauză dreaptă . În ziua de 2 august 1949  atât el cât şi ceilalţi condamnaţi la închisoare pe diferite termene , au fost duşi totuşi în Pădurea Verde de lângă Timişoara , unde au fost împuşcaţi şi aruncaţi în gropi comune .

În registrul de decese al Primăriei Timişoara , la numerele 101-107 , din 14 august 1957 , sunt înregistrate , după opt ani de la masacru , certificatele de deces ale celor şapte condamnaţi la închisoare , nu la moarte . Figurează că toţi au decedat în aceeaşi zi -2 august 1949 , orele 10 , de T.B.C. pulmonar  şi hipertensiune arterială . Ce coincidenţă ! Cadavrele au fost aruncate  într-o groapă comună , repectându-se legislaţia vremii .

Din grupul respectiv mai făceau parte : Petru Puşchiţă , Aurel Vernichescu Nicolae Ghimboaşă şi Gheorghe Smultea  . Deşi au fost condamnaţi la muncă silnică pe diferite perioade , au fost , totuşi , executaţi prin împuşcare la 2 august 1949 , orele 10 , aşa cum am mai arătat . La cauza morţii s-a trecut în certificate hipertensiune arterială , la primii doi condamnaţi ,ceilalţi doi figurând  că au murit de T.B.C. pulmonar .

Tot în registrele Primăriei Timişoara , copiii celor masacraţi în ziua de 10 martie 1950 , au constatat cu uimire că  între zidurile închisorii Timişoara au murit 17 deţinuţi politici , care au luptat în Munţii Măcinului din Dobrogea . Intresesant este că au decedat simultan , în aceeaşi zi  din cauza unor boli inventate de organele represive .

Şi  totuşi , nu ne răspunde nimeni dintre actualii guvernanţi , dacă cei enumeraţi au fost patrioţi  sau bandiţi  !